Definitia Si Istoricul Microeconomiei

1.1Definitia si istoricul microeconomiei

Microeconomia este ramura stiintei economice (stiinta alocarii optimale a resurselor), ce studiaza mijloacele de satisfacere a nevoilor crescatoare ale oamenilor in conditiile limitarii (a raritatii) resurselor si pe deasupra comportamentele individuale ale consumatorului, ale producatorului si cateodata ale statului si care analizeaza modul in care preturile se stabilesc pe diferite piete(piata bunurilor si serviciilor,a muncii, monetara, a titlurilor , etc).

Se intelege ca macroeconomia se intereseaza de latura globala , agregata, precum de de productia globala, consumul total, numarul de someri,etc. Deci, in principiu, agregarea inseamna suma cantitatilor individuale, iar trecerea de la microeconomie la macroeconomie, nu este atat de simpla. Multe rationamente sunt adevarate pentru individ si false pentru societate.

Sofimul compunere consta in a crede ca ceea ce e adevarat pentru parte,este adevarat pentru intreg.

Exemplu : daca o singura persoana primeste mai multi bani, situatia acestei persoane se amelioreaza. Daca toata lumea primeste mai multi bani, situatia acesteia nu se va ameliora.

a) Daca un agricultor face o recolta mai buna,datorita unei munci sustinute, este probabil ba venitul lui sa creasca. Daca toti agricultorii reusesc sa isi creasca in acelasi an productia, probabil ca veniturile lor vor scadea.

Chiar daca anumiti autori clasici precum A. Smith, D. Ricardo, au furnizat anumite rationamente microeconomice actuale, esentialul teoriei microeconomice s-a nascut odata cu « revolutia marginalista » a anilor 1850-1880.

Incepand cu acesta data,cercetarile se orienteaza intr-o directie noua – nu mai este vorba de a se interesa de probleme generale (acumularea capitalului, cresterea comertului international) ci ,din contra, este vorba de a gasi solutia la probleme cum ar fi :

b) cum sa maximizezi profitul la o intreprindere ;

c) cum sa ajungi la o satisfactie marginala, pentru un consumator, o gospodarie ;

d) cum sa efectuezi alegeri rationale, etc ;

Pe cand clasicii considerau ca resursele sunt reproductibile, datorita viziunii lor pe termen lung, marginalistii (sau neoclasicii), plaseaza conceptual de

raritate in centrul analizei lor.

Astfel, cel mai adesea, ei fac ipoteza unei oferte a factorilor de productie dati si cauta modalitatea in care trebuie organizate resursele pentru a ajunge la un optim, sub restrictia raritatii.

Parintii fondatori ai curentului marginalist sau neoclassic si deci a microeconomiei, sunt trei autori de nationalitati diferite, necunoscandu-se si muncind pe subiecte vecine, fara a sti. Este vorba de :

- francezul Leon Walras(1834-1910) care a dat nastere Scolii de la Lausanne si teoriei echilibrului general. Succesorul sau a fost celebrul Vilfredo Pareto ;

- britanicul Stanley Jevons (1835-1882), profesor in Australia, dup ace a studiat la Londra;

- austriacul Karl Menger (1840-1921) care a dat nastere Scolii de la Viena si teorie subiective a valorii. Succesorii sai au fost :Von Bohm Bawerak (1851-1914) si Von Wieser(1859-1926) ;

Desi nu a facut parte din trio-ul initial, Alfred Marshall(1842-1924), fondatorul Scolii de la Cambridge, este considerat ca unul din principalii fondatori ai scolii neoclasice impreuna cu succesorii sau Sir Arthur Pigou(1877-1959).

Marshall, considera ca este foarte delicat de a rationa in termenii echilibrului general si prefera o analiza in termenii echilibrului partial. Instrumentele de analiza puse la punct de Marshall raman utilizate si astazi.

Una din caracteristicile rationamentului sau este utilizarea faimosului «orice lucruri egale pe alta cale »(sau ceteris paribus) .

Care este influenta unei variatii a lui A asupra lui B, stiind ca celelalte variabile care l-ar putea influenta eventual pe B sunt considerate ca fixe.

O astfel de analiza, in termenii « echilibrului partial » considera deci ca efectele sunt limitate. Aceasta ipoteza este adesea acceptabila : efectele unei cresteri a pretului dulcetei de coacaze asupra restului economiei vor fi cu certitudine destul de slabe. In alte cazuri, este dificil in a admite aceasta ipoteza (de exemplu in cazul pretului petrolului ).

Din 1920, Frederich von Hayek (1899-1942) preia sefia unui curent